23 Unirii Boulevard, Bl. 13, Entrance 1, 6th floor, Apt. 16, District 4, 040103, Bucharest

Modificarea Actului Constitutiv

In functie de tipul de societate la care ne raportam modificarea actului constitutiv este posibila fie prin decizia apartinand Adunarii generale extraordinare a actionarilor, pentru cazul societatii pe actiuni si in comandita pe actiuni, fie prin hotararea unanima, in situatia societatilor de persoane si a celor comerciale cu raspundere limitata. Modificarea actului constitutiv functioneaza prin vointa asociatilor exprimata in urma adunarilor generale. Principalele cauze care pot determina o astfel de decizie sunt urmatoarele: reducerea sau marirea capitalului social; excluderea asociatilor; fuziunea societatilor; prelungirea duratei societatii; schimbarea obiectului de activitate; schimbarea formei societatii; mutarea sediului social; schimbarea denumirii; retragerea unui asociat; cesiunea partilor sociale; aportul la capitalul social; infiintarea de filiale; infiintarea de sucursale; completarea actului constitutiv cu clauze noi cum ar fi emisiunea de obligatiuni; cesiunea de parti sociale; cesiunea aportului la capitalul social; posibilitatea continuarii societatii cu raspundere limitata cu un singur asociat ca urmare a retragerii; excluderea sau decesul asociatilor.

Actul Constitutiv al Societatii - situatii concrete care impun modificari

 Un caz concret si recent care impune schimbari la nivelul actului constitutiv este dat de noul Cod de procedura Civila care, incepand cu 15 februarie 2013, propune o schimbare privitoare la statutul societatilor comerciale. Astfel, prin Legea nr.76/2012 (art.79), se impune ca societatile comerciale care au in denumire formularea expresa de “societate comerciala”, in termen de doi ani de la data intrarii in vigoare a legii mentionate, sa demareze procesul prin care se va realiza inlocuirea sus-mentionatei sintagme cu termenul simplu de “societate”. Denumirea inregistrata in cadrul Registrului Comertului va ramane in functiune pana la finalizarea masurilor de inlocuire.

Un alt caz special care impune o modificare in actul constitutiv al societatii este reprezentat de orice tip de schimbare realizata la acest nivel dupa inceperea procedurilor de insolventa. Conform Legii 85/2006 (art.95) orice modificare adusa actului constitutiv trebuie sa fie inclusa in planul de reorganizare al societatii in cauza. Astfel dupa demararea procedurilor de insolventa nu se mai poate purcede la schimbarea actului constitutiv. Aceste alterari sunt posibile doar in perioadele optime de functionare sau in urma unui plan de reorganizare acceptat.

Echipa noastra de avocati este in masura sa acorde asistenta necesara si sa explice detaliat procedurile care trebuie luate in vedere in eventualitatea unei schimbari necesare a actului constitutiv. Importanta actului aditional, modalitatile prin care este consemnata hotararea de schimbare a actului constitutiv si alte aspecte legate de procedurile specifice va vor fi expuse in mod explicit indicandu-va astfel alternativele cele mai potrivite pentru circumstantele pe care le reprezentam.

de Cristian Darie

Latest articles