61 Unirii Boulevard, Bl. F3, Entrance 4, 2nd floor, Apt. 208, District 3, 030828, Bucharest

Condițiile pentru înregistrarea desenelor industriale

Din momentul înregistrării desenului/modelului industrial, proprietarul se bucură de un drept exclusiv de exploatare a acestuia, precum și dreptul de a interzice terților să efectueze fără consimțământul sau reproducerea, fabricarea, comercializarea sau oferirea spre vânzarea, folosirea, importul sau stocarea în vederea comercializării, oferirea spre vânzare sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul industrial este încorporat sau la care acesta se aplică.

Prin desen industrial se înțelege aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, redat în două dimensiuni, rezultat din combinarea dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textura și/sau materiale și/sau ornametatia produsului în sine.

Prin model industrial se înțelege aspectul exterior al unui produs și/sau al unei părți a acestuia, redat în trei dimensiuni, rezultat din combinarea dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textura și/sau ornamentația produsului în sine.

Întrebare: Care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite pentru înregistrarea unui model industrial?

Răspuns: Condițiile pentru înregistrare desene industriale sunt:

• desenul/modelul industrial este nou – această condiție presupune că desenul/model industrial depus spre înregistrare să nu fie identic în ceea ce privește detaliile semnificative cu nici un desen sau model industrial făcut public înainte de dată depunerii cererii sau a priorității invocate;

• desenul/modelul industrial are caracter individual – condiție ce presupune că impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă de orice alt desen sau model industrial făcut public anterior datei de depunere a cererii sau a datei priorității invocate.

Întrebare:  Pot înregistra un desen industrial la nivelul Uniunii Europene?

Răspuns: Menționăm că desenul/modelul industrial poate fi înregistrat:

• la nivel național - compania dumneavoastră va dobândi protecție asupra dreptului numai pe teritoriul țării în care se face înregistrarea; cererea de înregistrare de desene/modele industriale se depune la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sau la Oficiile specializate din țările în care compania dumneavoastră își desfășoară activitatea;

• la nivel comunitar - dreptul asupra desenului/modelului este protejat în toate țările membre ale Uniunii Europene; cererea de înregistrare de desene/modele industriale se depune la Oficiul pentru Armonizarea Pieței Interne (OHIM/OAPI);

• la nivel internațional - dreptul asupra desenului/modelului industrial este protejat în țările menționate în cererea de înregistrare conform Aranjamentului de la Haga; cererea de înregistrare de desene/modele industriale se depune la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO/OMPI).

Întrebare: Îmi puteți spune care sunt pașii necesari înregistrării unui model industrial în țară, va rog?

Răspuns: Pentru a obține un desen/model inegistrat și pentru a beneficia pe deplin de drepturile conferite prin această înregistrare, este necesară parcurgerea următorilor pași:

• verificarea înregistrărilor anterioare de desene/modele industriale identice sau similare celui ce urmează a fi înregistrat;
• înregistrarea desenului/modelului industrial;
• protecția dreptului de proprietate industrială asupra desenului prin: formularea de opoziții la înregistrarea de către terți a unor desene/modele industriale asemănătoare; formularea de acțiuni în concurență neloială, plageri penale pentru săvârșirea infracțiunii de contrafacere;
• reînnoirea desenului/modelului industrial.

Indiferent de modalitatea de înregistrare modele industriale, la nivel național, comunitar sau internațional, acesta este protejat de la dată depunerii cererii de înregistrare, cu excepția cazului în care se invocă o prioritate (prioritatea determinată de un depozit anterior într-o altă țară sau prioritatea de expoziție).

Avocații noștri din București va asigura înregistrarea modelului industrial pe care l-ați creat, la nivelul dorit de dumneavoastră. Job-ul nostru este să va facilităm demersurile juridice. Sunați-ne pentru consultanță gratuită.

Related content

Latest articles