61 Unirii Boulevard, Bl. F3, Entrance 4, 2nd floor, Apt. 208, District 3, 030828, Bucharest

Punerea în întârziere a creditorului

Ce reprezintă punerea în întârziere a creditorului în conformitate cu dispozițiile legii române și care este legea care  reglementează această instituție?

Punerea în întârziere a creditorului reprezintă posibilitatea legală oferită debitorului de a se elibera de obligațiile sale față de creditor în situația în care creditorul refuză să primească prestația oferită de cel dintâi.

Punerea în întârziere a creditorului este reglementată în cuprinsul dispozițiilor art. 1510 – 1515 din Noul Cod Civil care stabilește în mod clar condițiile și efectele pe care le produce această instituție a dreptului civil român.

Astfel, art. 1510 din Noul Cod Civil stabilește faptul că un creditor va putea fi pus în întârziere în situația în care acesta refuză fără niciun temei să primească plata oferită de către debitor ori atunci când refuză să îndeplinească actele pregătitoare în legătură cu care debitorul nu își poate execută obligațiile. Putem deduce din definiția oferită de Noul Cod Civil faptul că punerea în întârziere a creditorului nu este posibilă în lipsa unei oferte conforme a debitorului.

Ce formă trebuie să ia notificarea creditorului în privința punerii sale în întârziere?

Noul Cod Civil nu prevede formă juridică pe care trebuie să o îmbrace punerea în întârziere a creditorului, astfel că doctrina a stabilit că acest mecanism juridic poate prelua formă scrisă prevăzută pentru punerea în întârziere a debitorului, și anume o notificare scrisă ori cererea de chemare în judecată.

Care sunt efectele pe care le produce punerea în întârziere a creditorului în temeiul Noului Cod Civil?

În momentul punerii în întârziere a creditorului de către debitor, riscul imposibilității de executare a obligației este transferat acestuia, debitorul eliberându-se de obligația de a restitui fructele pe care le-a cules după momentul punerii în întârziere a creditorului. Punerea în întârziere a creditorului reprezintă și o dovadă a îndeplinirii condițiilor necesare pentru a invocă excepția de neexecutare de către debitor.

Mai mult, creditorul va fi obligat să repare prejudiciile care au fost cauzate prin întârzierea să, dețînând în același timp obligația de a plăti cheltuielile de conservare a bunului datorat.

În situația în care creditorul preia executarea obligației și încasează suma de bani ori preia bunul oferit de către debitor în urmă notificării, obligația va înceta la dată executării de către creditor.

Care sunt mijloacele de acțiune ale debitorului după punerea în întârziere a creditorului?

Consemnarea bunului reprezintă prima modalitate prin care debitorul se poate elibera de obligația să față de creditor. Procedura consemnatiei presupune depunerea bunului datorat creditorului de către debitor la CEC Bank ori la alte instituții de credit sau la unități specializate, bunul fiind astfel pus la dispoziția creditorului notificat printr-o nouă somație cu privire la dată și locul consemnării bunului la dispoziția să.

Bunul astfel consemnat poate fi retras de către debitor în condițiile în care creditorul nu a declarat acceptarea consemnării ori consemnarea nu a fost aprobată de către instanța. Efectele retragerii bunului consemnat privesc renașterea creanței alături de toate garanțiile și accesoriile sale prezente în momentul retragerii.

Oferta reală se referă la obligațiile debitorului de a plăti sume de bani ori de a preda bunuri de gen. Această procedura presupune mai mult etape, și anume: șomarea creditorului prin intermediul executorului judecătoresc de a se prezența pentru acceptarea plății ori a bunului, consemnarea sumei de bani ori a bunului la dispoziția creditorului în situația în care acesta nu se prezintă ori nu acceptă executarea obligației de către creditor și, în cele din urmă, validarea consemnării de către instanța de judecată.

Vânzarea publică poate interveni în cazul în care bunul oferit creditorului nu permite consemnarea acestuia întrucât este perisabil sau depozitarea să ar presupune costuri de întreținere considerabile. În această situație, debitorul poate proceda la vânzarea publică a bunului, consemnand prețul astfel obținut și notificand creditorul în acest sens.

Procedura punerii în întârziere a creditorului presupune formalități juridice complexe în privința cărora avocații specializați în dreptul civil va pot oferi consultanță juridică și asistență legală. Nu ezitați să ne contactați oricând considerați necesar!

Related content

Latest articles